• Facebook Social Icon
  • Instagram Social Icon

acasalahundorf.ro | residency | nature | art

A DOUA REZIDENȚĂ

A Școlii de-Acasă, Hundorf, 2019

 

 

   În data de 15 iulie a luat sfârșit a doua rezidență din cadrul Școlii de-Acasă, Hundorf, 2019.

   Trei tineri artiști plastici și un tânăr care crede în puterea cuvântului s-au întâlnit acasă și, timp de două săptămâni, au făcut echipă. Pe de altă parte, fiecare a fost preocupat de programul său și de munca sa.

   Sigur că fiecare rezidență e altfel, de fiecare dată casa ia modelul celor care o locuiesc și de fiecare dată artiștii se lasă ieșiți dintr-un timp al cotidianului lor pentru o experiență trăită destul de intens. Căci după cele două săptămâni de rezidență aproape fiecare dintre ei își ia o mică vacanță !

    Bianca Ferăstrău și Daria Radu sunt studente la Universitatea Națională de Arte din București, secția pictură.  Daria este și absolventă de limbi străine, dar n-a renunțat la visul ei de-a face arte. Amandouă, zi de zi, au lucrat de dimineața până seara , bucurându-se de starea lor bună de lucru.

   Oana Gheroghiu este arhitect, un artist cu experiență, curios și calm, care, întâi,  vede și cercetează ca un arhitect. Oana a observat decorațiunile de pe fațadele caselor, le-a așezat într-un  început de cercetare, dar după ce se întorcea acasă de pe drumuri artistul sensibil desena altceva.

    Alexandru Macrinici a venit din Târgu-Mureș. Acum este student la Universitatea de Arte, secția regie teatru, este licențiat în istorie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj și a venit la Hundorf să scrie.  Caută prilej să se întoarcă la scris între multele preocupări și multele drumuri pe care le are.

Vă invităm pe www.acasalahundorf.ro pentru  a urmări  o selecție din portofoliul de rezidență al celor patru tineri artiști.

Detalii despre următoarele rezidențe pe  https://www.facebook.com/acasala0hundorf/ si pe https://www.instagram.com/acasalahundorf/

Școala de-Acasă, Hundorf, 2019 este un proiect cultural finanțat de

Ministerul Culturii și Identității Naționale și Consiliul Județean Mureș

 

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării

 

Partener: Consistoriul Evanghelic Sighișoara

Sponsori: Cusut & brodat, nobilacasa, Magazinul Artiștilor