Anca Berlogea Boariu

Anca Berlogea-Boariu este regizor de teatru și film documentar, preocupată de 20 de ani de valorificarea memoriei istoriei recente prin teatru și consemnarea poveștilor prin film documentar, în mod special cele despre perioada stalinistă. În paralel, a coordonat proiecte de mediere culturală și ateliere creative pentru tineri, de la un Festival de film pentru drepturile copilului, organizat de Signis și UNICEF România (2006-2007), până la "Via scriptorum" (2020), cinci trasee de bicicletă cu jocuri de pistă prin împrejurimile Blajului pe urmele scriitorilor din zonă, realizat împreună cu profesori și elevi din Blaj. A fost un proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, care a implicat comunitatea satelor, a familiile a doi scriitori, trei licee și trei școli gimnaziale, atât cât s-a putut în perioadă de pandemie. Alte proiecte dedicate istoriei recente, de anvergură europeană sau națională,
au fost "Memoria celor care au trecut" (2003), un turneu teatral spre Compostela, organizat
de Uniter în colaborare cu Signis World și Orion, filmele "Șapte martori pentru Mica Romă"
(2019), "Fratelui meu din exil" (2009, premiul UCIN pentru cel mai bun documentar) și
"Mărturii de credință" (2002), producții Signis România.

Acasă la Hundorf: un dialog dintre artiști și comunitate. intervenție publică, online,
duminică, 25 octombrie, ora 17.00, cu participarea rezidentilor: Maria Beatrice Tudor &
Maria Luiza Dimulescu (CORP ACASA), Ioana Terhes (BOLOVANUL DE AUR) si Carina Davidoiu & Ana
Dincă (ARHIVA DE ACASA)

  • Facebook Social Icon
  • Instagram Social Icon

acasalahundorf.ro | residency | nature | art