• Facebook Social Icon
  • Instagram Social Icon

acasalahundorf.ro | residency | nature | art

COLONIA ARTIȘTILOR

ȘCOALA DE-ACASĂ, HUNDORF, 2019

                                                                       În perioada 29 august – 01 septembrie are loc, în                                                                           cadrul Școlii de-Acasă, Colonia artiștilor -                                                                                       perioada în care toți tinerii artiști participanți la                                                                             rezidențe revin Acasă pentru întâlniri cu                                                                                           personalități creatoare și pedagogice. Este, de                                                                               fapt, finalul rezidențelor, deoarece în această                                                                                 etapă tinerii artiști își prezintă experiența de                                                                                   rezidență și lucrările într-un cadru de lucru și de                                                                           dialog, doar noi între noi, cu discuții, analize,                                                                                   întrebări și punctări. Desfacem cele două                                                                                         săptămâni de rezidență în care tinerii au avut                                                                                 libertatea să se caute, să experimenteze și să lucreze, într-un demers comun de lectură. Ne vom întoarce la textele pictorului Victor Cupșa, cele pe care domnia-sa, la solicitarea Scolii, ni le-a trimis pentru tinerii rezidenți. Prețul strigătului,  Armată în derută și Cuadratura cercului,  pubicate în limba franceză, fac parte din albumele ce reunesc texte, picturi și desene, intitulate Caiete de atelier / Cahiers d’atelier (Editura Lettropolis, 2013) și  Drum prin tablouri / Chemin à travers tableaux (Editura Lettropolis, 2012 și 2014). Textele urmează să apară și în limba română, cu o prefață semnată de academicianul Basarab Nicolescu, la Editura ”Junimea”.  Avem alături de noi, în cuvinte, perspectiva unui creator care și-a urmat propriul drum.

Colonia este etapa în care se intersectează generații și experiențe diferite. Tinerii artiști se întâlnesc cu creatori importanți, ale căror istorisiri îi pot ghida sau inspira, iar invitații, la rândul lor, pătrund în universul creator al tinerilor, aflat în plin proces de asimilare. Sunt întâlniri formatoare ce se pot coagula atât în prietenii, cât și în colaborări viitoare.

La întâlnirea cu cei 14 tineri artiști din acest an care au parcurs rezidențele de-Acasă participă:

Artistul plastic Anca Boeriu, lector universitar la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. Premiată de Uniunea Artiştilor Plastici, având în portofoliu mai mule expoziţii personale, Anca Boeriu a fost implicată în selecția participanților și lucrează cu tinerii artiști pe tema ”Spațiul. Căutări și expuneri”.

Regizorul Dumitriana Condurache, lector universitar la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi, Facultatea de Teatru. Interesată de teatrul antic și de marea dramaturgie ca sursă de spiritualitate și inspirație, Dumitriana Condurache a fost implicată în selecția participanților și va intra în dialog cu tinerii rezidenți pentru ”Drumul temei de la căutare la reflectare”.

Artistul vizual Dragoş Pătraşcu, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi, Facultatea de Arte. Membru în consiliul de conducere al UAP Iași, a obținut Premiul Național pentru Grafică în anul 2016, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, precum și Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru întreaga activitate artistică, acordat de Președinția României. A deschis mai multe expoziții personale în România , dar și în Republica Moldova, Austria, Italia, Franța, Israel, Germania. A participat la peste 300 de expoziții colective în țară și în străinătate, este curatorul  expoziției cu caracter național ,,Erotica”  și al bienalei naționale ,,Salonul de Desen”.A participat la selecția tinerilor rezidenți și va dialoga cu ei despre ”Întâlniri și parcurs”.

Invitatul din acest an al Coloniei artiștilor este criticul și istoricul de artă Ruxandra Dreptu. Doctor în arte vizuale, cu o bogată activitate curatorială și pedagogică, autor al unor importante volume monografice,  a obținut Premiul Academiei Române „George Oprescu” pentru monografia: Corneliu Michăilescu. Călătorie prin imposibilul cotidian, Premiul Ministerului Culturii pentru redeschiderea Galeriei Naționale (colectiv), precum și Premiul Unesco pentru excelență. Doamna Ruxandra Dreptu le va vorbi tinerilor artiști despre semnificația spațiului eclezial în pictura contemporană.

Împreună cu invitații și cu tinerii artiști va fi Maria Morar, filolog, inițiatorul și coordonatorul Școlii de-Acasă. Alături de artiști la fiecare început și sfârșit de rezidență în dialoguri despre imbold, inspirație și libertatea rezidențelor, se va opri acum asupra ”Temeiului Școlii de-Acasă”.

Mai multe detalii pe www.acasalahundorf.ro

La finalul Coloniei artiștilor are loc primul eveniment public al Școlii de-Acasă, prezentat la Biserica Evanghelică din Viișoara, monument de patrimoniu din secolul XVII, în data de 1 septembrie, ora 17.00. Programul cuprinde proiecții de filme, vernisajul expoziției rezidenților, discuții cu invitații Coloniei și întâlniri cu toți artiștii, într-o întâlnire a artei contemporane cu oamenii locului - un altfel de public.