Maria-Luiza Dimulescu este absolventă a Facultății de Teatru din cadrul UNATC ”I.L Caragiale” și în prezent studiază specialitatea „Creație Coregrafică” în cadrul masterului.

Subiectele care îi atrag atenția sunt legate de problematicile omului contemporan, cu precădere cele ce afectează persoanele de sex feminin. Activând atât ca performer cât și ca tânără coregrafă, se consideră o persoană care are un privilegiu imens și anume acela de a se putea adresa unui număr mare de persoane, într-un mod unic, care trece dicolo de bariera pusă de cuvânt și este capabil de a ajunge direct la sufletul omului.

În ultimii ani a colaborat ca și performer cu Centrul Național al Dansului în spectacolul „Val și cetatea sufletelor” coregrafiat de Vava Ștefănescu, LINOTIP în cadrul spectacolului „Promised Land”, în coregrafia lui Arcadie Rusu, Teatrul Odeon în spectacolele „Kafka. 5 vise” și „Casanova” în regia lui Dragoș Galgoțiu, Circul Metropolitan de Stat în spectacolele „Reveria” și „București. Je t’aime” și Teatrul Excelsior în spectacolul ”Vlaicu Vodă”.

În anul 2019 a realizat spectacolul „Ultima Picătură”, lucrarea sa de licență, care a fost difuzat în sala centrului LINOTIP și a fost selectat în cadrul festivalului „D-butan-T” desfășurat la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe și în cadrul festivalului „11plus1” care a avut loc la Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova. În anul 2020 a coregrafiat spectacolul de semestru ”Bad Feminist” care urmează să se concretizeze în lucrarea sa de disertație.

Zona filmului de dans i-a atras atenția începând din anul 2018. Astfel, a coregrafiat și a performat în filmele „Depaysement” (mențiune specială la BIDFF) și „Disconnected”, ambele selectate în cadrul Bucharest International Dance Film Festival. Ca și dansator a apărut în filmele „Finifugal” și „Boot Camp” (câștigător al premiului din cadrul BIDFF).

 

Maria Beatrice Tudor este licențiată a Facultății de teatru (din cadrul UNATC București) în Artele spectacolului (Coregrafie) și absolventă a programului masteral de ”Creație coregrafică” în cadrul aceleiași universități. Aceasta este coregraf și performer însă își desfășoară activitatea și în domeniul educației prin intermediul dansului contemporan. Ca direcție artistică principală, aceasta își focusează atenția asupra realității cotidiene, fiind un observator activ al acesteia. Spațiul social reprezintă pentru ea o sursă inepuizabilă și dinamică de inspirație. Crede în relația dintre artă și sfera socială și susține că arta este influențată direct de spațiul social pe care îl influențează totodata.

A coregrafiat ”Ibuse”- spectacol de licență, “Na Sua Cara”- spectacol semestrial difuzat la Point și ”Câte un om de iubit”- spectacol de disertație, invitat la Festivalul D-butan-t organizat de Teatrul Andrei Mureșanu (Sfântu Gheorghe) și difuzat la Linotip în cadrul evenimentului Rampa de Dans. A coregrafiat ”Povestea unei iluzii”- spectacol performance de creație vestimentară (Licență Valentin Teodorescu).

În anul 2019, Beatrice Tudor a fost managerul și coordonatorul artistic al proiectului ”StartDans”- un proiect de intervenție culturală în Giurgiu, Buftea, Târgoviște și Slobozia, în care timp de o săptămână, o echipă multidisciplinară de artiști a susținut diferite activități culturale prin intermediul dansului contemporan.

Cochetează cu zona filmului de dans și colaborează cu Corina Andrian în realizarea de scurt metraje din anul 2017 până în prezent. Filmele realizate până acum: ”Golden Boi”, ” NonStop TM”, ”Soup” au fost proiectate în cadrul mai multor evenimente/festivaluri de profil atât în țară cât și în străinătate. A colaborat cu Circul Metropolitan de Stat în cadrul spectacolului ”București, Je t’aime!”

 

 

 

Cătălin Rugină studiază arta imaginii de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale”.

Studiul intens al luminii și al diferitelor mijloace de redare a imaginii l-a determinat să găsească un echilibru între tehnică și creație, fiind mereu în căutarea unor expresii vizuale creative, utile pentru structura dramaturgică. Are capacitatea și experiența de a lucra atât pe format digital, cât și pe peliculă. Crede în intuiție artistică educată simultan cu disciplinarea gustului estetic.

 De-a lungul timpului a participat la numeroase workshop-uri și cursuri în urma cărora a dobândit diferite abilități și cunostințe. Mijloacele de expresie și tehnicile folosite l-au ajutat să realizeze, în ultimii ani, diferite proiecte, scurtmetraje, videoclipuri, reclame, prezente atât în festivaluri, cât și în mediul online.

Inițial, conceptul central al proiectului nostru era -Corpul, microcosmos personal al fiecărei ființe, casă a minții și a sufletului. Pornind de la acest prim univers, ne-am dorit să îi urmărim călătoria în diferite spații pe care acesta le explorează si care se contureaza in jurul lui. Ne-am focusat atenția asupra relației corpului cu spațiul-locuință și cadrul natural, pornind de la micro universul cel mai apropiat nouă-pielea și extinzându-ne percepția spre celelalte spații care devin universuri tot mai ample. Odată cu începerea proiectului, am descoperit un grup foarte receptiv de adolescenți, pe care încercăm să îi integram în procesul nostru de lucru. Am început câteva sesiuni de filmări în care aceștia sunt, împreună cu noi, personaje ale scurt metrajului la care lucrăm. Împreună cu aceștia, am conturat un personaj colectiv, care animă diferite spații pe care timpul, fie și-a lăsat amprenta (biserica evanghelică, vechea șură), fie l-a transformat vizibil (drumul național dintre sate).

  • Facebook Social Icon
  • Instagram Social Icon

acasalahundorf.ro | residency | nature | art