Silvia Florean (n. 1998, Bucureşti) este studentă la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, anul III, secţia grafică. În anul 2018 a studiat la Academia “Eugeniusz Geppert” din Wroclaw, Polonia, cu o bursă Erasmus, unde expune, la sfârşitul perioadei de studiu, o serie de gravuri şi picturi la expoziţia organizată de Academie. Tot în anul 2018 participă la expoziţia organizată la şcoala Tong An din Taoyuan, Tawan. Este apropiată de pictură, desen şi gravură, fără să se desprindă, încă, de valorile estetice clare. Surprinde momente scoase din contextul percepţiei obişnuite şi le transpune într-o imagine ce explorează fie amintirea pe cale senzorială, fie oacţiune în desfăşurare.

‍

"La Hundorf am găsit un portal spre o lume pierdută, o capsulă a timpului în care copilăria stă pe prispă şi distilează culorile dealurilor, desenând cu cerneluri din plante rosturi uitate."

‍

"Despre adolescenţii din Viişoara. O primă impresie I-am urmărit la atelierele organizate de Mecca, Pia şi Elisa şi la spectacolul de la biserica evanghelică. O primă impresie este că se bucură să fie unii cu alţii, au simţul umorului şi o inocenţă pe care tinerii care trăiesc în oraş o pierd mult mai devreme. Mai aproape de ei Am încercat să aflu care este universul lor, discutând în pauzele dintre repetiţii şi într-o noapte, sub salcia de lângă şcoală. Este un loc unde îşi dau des întâlnire, pentru că nu au un spaţiu unde să fie împreună. Aceasta este de fapt una din marile lor suferinţe. Şi-ar dori să se adune la baluri, cum făceau pe vremuri părinţii lor. La un moment dat au găsit o casă părăsită. Vecinii de alături i-au lăsat s-o folosească, numai că s-au opus cei de vizavi. Este o problemă pe care, în opinia lor, ar putea-o rezolva doar primarul. Dar şi în legătură cu acesta au un mare „Of!”. Vor să-l schimbe. Nepărat! „N-a făcut nimic pentru Viişoara!” Compară satul lor cu altele din zonă unde s-au construit şcoli, parcuri, fabrici. Ar vrea şi ei o şcoală nouă. Unii chiar ar dărâma-o pe cea existentă, deşi acceptă că dacă ar fi consolidată şi renovată în întregime, ar mai putea fi folosită. „Dar mai bine, alta nouă!” insistă un băiat. „Cu termopane!” Identific dorinţa de schimbare. Este caracteristică tinerilor din toate vremurile. Dar ce ar face ei dacă, peste câţiva ani, ar trebui să administreze comuna Viişoara? Pia le propune să organizeze alegeri, iar adolescenţii intră bucuroşi în joc. Se anunţă trei candidaţi, cu programe pe termen lung, care vin în faţa electoratului. Nici unul dintre ei nu are drept de vot, dar peste câţiva ani, ce este acum o simplă simulare ar putea deveni realitate. Alegătorii le pun întrebări, vor să ştie cum va fi gestionat banul public. Nu se lasă păcăliţi de sloganuri care nu au în spate o strategie clară. Sunt speranţe că cel puţin în partea aceasta de ţară, pomenile electorale nu vor avea succes. Câştigă detaşat o fată, pentru că are proiectul de comună cel mai coerent. Va construi o şcoală nouă, grădinţă, un cinematograf, o fabrică, un parc, va consolida bisericile şi chiar va pune bazele unui spital. Jocul continuă. Satul are noi actori. Ei, cei din 2027. Sunt întrebaţi cum se văd peste zece ani, într-un chestionar propus de cei trei tutori (Mecca, Pia şi Elisa). Cei mai mulţi se gândesc la ce profesie sau meserie vor să îmbrăţişeze. „Invăţătoare, educatoare, doctor, avocat... cioban...”. Un tânăr însă răspunde sec că peste zece ani se vede „un adult responsabil”. Internet, facebook şi nopţi în care se povesteşte până în zori vs. Munca în gospodărie Smartphone-ul este un accesoriu obligatoriu al generaţiei lor. Recunosc că petrec mult timp navigând pe internet, au pagini de facebook şi fac postări. Uneori îi prind zorile căutând în lumea virtuală sau pur şi simplu „vorbind” unii cu alţii „pe Mess”. Aflu de la ei că din faţa Primăriei poţi avea acces gratuit la internet wireless. Obişnuiesc să meargă acolo seara. Este un alt loc de întâlnire. Ii întreb dacă vor să vadă filme. Mă gândeam la nişte seri de vizionări la şcoală. Nu se arată prea interesaţi. Câţiva ar veni, dar să fie comedii sau filme de acţiune, nu drame şi nici horror, pentru că nu le plac. Observ că preferă activităţile interactive. Chiar dacă se reduc la simple postări pe internet, acestea generează reacţii – Like-uri, Comentarii, Distribuiri. Cineva a văzut şi-şi exprimă părerea, iar de aici poate porni un dialog. Le place să comunice, dar cu toate acestea nu sunt foarte uniţi. Aflu că mai este şi un alt grup decât cei care se adună în mod obişnuit la Salcia de lângă şcoală, care le strică petrecerile de sub cerul liber. Se pare că nu-i puţin lucru să prinzi un loc nici aici. Inţeleg de la ei că ar avea nevoie ca adulţii sau măcar un părinte „cool” să-i ajute cu această problemă. Singuri nu ştiu de unde ar putea să-nceapă. Munca în gospodărie Intrebaţi de tutori dacă muncesc în gospodărie cei mai mulţi sunt evazivi. Ajută la micile treburi de pe lângă casă, unii şi la îngrijirea animalelor sau a grădinilor, dar nu sunt la fel de solicitaţi ca părinţii lor la aceeaşi vârstă. De altfel, nici sătenii de azi nu mai sunt atât de dependenţi de ceea ce produc în propria curte. In comună sunt magazine de unde poate fi cumpărat aproape tot ceea ce au nevoie, chiar şi zarzavaturile pentru ciorbă, care pe vremuri se găseau în orice grădină. Este o tendinţă a satului de a se apropia de modul de viaţă de la oraş, iar adolescenţii se înscriu în această tendinţă."

‍

"Hundorful este portretizat de rutinele zilnice, un spaţiu unde localnicii modelează prezentul. În diversitatea oferită de împrejurimi, mereu eşti în căutarea şi exploatarea armoniilor cromatice ale naturii, acordurile dintre griurile periferice ale satului mai mult sau mai puţin colorate, devin o sursă de inspiraţie pentru orice artist, reţelele de forme şi linii din care este alcătuit se rezumă la simplificarea în manieră geometrizată, construite şi aranjate într-un fel cum numai oamenii locului ştiu să o facă."

‍

"În Viişoara am fost o familie de tineri artişti, am călătorit împreună pe un drum al cunoaşterii şi am schiţat ceea ce am crezut noi că va ajuta la înfrumuseţarea acestui loc liniştit. Pe parcursul drumului am cunoscut oameni cu dăruire şi împăcare sufletească, care mi-au arătat o nouă lume a satului, la care nu cred că mă aşteptam. Jurnalul meu de schiţe reprezintă mai multe cadre din sat, dar şi casa în care locuit cu bunii mei prieteni."

‍

"Hundorf, sat bătrân cu praf şi urme de dinţi de câine pe troiţe, cu cruci pe case şi cu ţigani fără case, dar cu cruci. Un colţ ce trebuie să fie izolat pentru a deveni cât mai cuprinzător. E un loc ce constituie un spaţiu în care artistul se căsătoreşte cu natura şi cu liniştea lătrată de câini şi de ţigani."

‍

"Prima mea întâlnire cu Hundorful și oamenii săi a fost în vara anului 2013. Prinsesem deja gustul după copilăria petrecută într-un alt sat transilvănean și am vrut să documentez un loc de care nu mă legau relații de rudenie sau amintiri. Prin Maria am ajuns să îi cunosc pe mulți dintre oamenii satului și pe cîțiva i-am urmărit în activitățile zilnice, de la cosit, la muls, la îngrijit oi, la jucat remi. Curând, la ședințele foto au ajuns să fie nelipsiți copiii satului, care prin ingenuitatea lor au deschis o poartă către o altă dimensiune a vieții în Hundorf. În 2014 am revenit în sat să îi învăț pe copii cum să fotografieze și le-am lăsat câte un aparat de unică folosință cu tema “Satul văzut de mine.”

Imaginile făcute de ei au fost expuse în 2015 la prima ediție a “Întâlnirilor din Hundorf”, același an în care am început, mai în glumă, mai în serios, să filmăm împreună modul lor de a inventa jocuri pe dealurile din jurul satului. Dintr-o perspectivă de orășean, felul în care copiii din Hundorf își petrec cea mai mare parte a timpului liber fugind pe dealuri și transformând împrejurimile în spațiu de joacă nelimitat e ca o întâlnire cu o specie pe cale de dispariție, așa că am continuat cu proiectul de documentare a jocului lor și în 2016."

‍

"Am văzut de-acasă crucea de pe deal şi-am făcut câteva drumuri până acolo. M-a impresionat. Am vrut să surprind timpul si memoria afectivă, felul in care oamenii marchează prin intermediul monumentelor importanta anumitor evenimente din istoria locului. Prin sat m-am întâlnit cu mulţi copii şi unul din ei mi-a inspirat lucrarea prin care deschid un dialog cu privire la incertitudine. Mă frământă intrebarea: Cine suntem ? Încotro ne îndreptam?"

‍

"Zilele petrecute la Hundorf mi-au oferit prilejul de a experimenta tehnica acuarelei într-un mod inedit și în contextul unui spațiu feeric. Alături de colegii mei, am revenit la mijloacele de obținere a culorilor pe care le-au folosit strămoșii noștri prin fierberea plantelor și am avut revelația felului în care natura însăși știe să armonizeze tonurile și nuanțele. Pentru mine aceasta a fost cea mai bună lecție de cromatologie."

‍