"Timpul petrecut la Hundorf a fost foarte benefic pentru mine. Mi-a demonstrat încă o dată că omul sfințește locul, iar acasă nu este un loc, ci sunt persoanele care locuiesc în acel spațiu, precum și relația dintre acele persoane și mediul înconjurător. Mai tot timpul am fost alături de familia Todea, uimită să descopăr faptul că mai există oameni care trăiesc în strânsă legătură cu natura. A fost grozav să explorez prin intermediul fotografiei relația lor cu animalele și cu pământul pe care îl lucrează.

Noutatea acestei rezidențe pentru mine a fost experimentul de a mă lăsa fotografiată de cei pe care eu îi fotografiez. Mi-am dorit ca raportul dintre fotograf și subiect să fie egal. Nu doar ei, ci și eu am fost expusă în fotografii. La început copiii au fost timizi, nu știau cum sau când să mă fotografieze. Așă că am prins un boboc de rață, l-am luat în brațe, m-am așezat în curte pe o bancă și am rostit pentru prima dată cuvintele: Îmi faci te rog o poză? În acel moment s-a stabilit relația de egalitate între mine și ei. Deseori când fotografiez simt că iau ceva din viața acelei persoane și de cele mai multe ori nu ofer nimic în schimb. Însă acum, am luat amândoi, și eu, și ei. ‍

La finalul săptămânii de rezidență, împreună, am folosit fotografiile realizate de mine și copii ca suport în crearea unor cărți de fotografie de tip pop-up. Inițial am alocat acestui atelier două ore, însă ne-am extins la patru. În tot acest timp, niciunul dintre copii nu s-a uitat la ceas. Cu toții am pierdut noțiunea timpului. Fiecare copil a creat câte o carte. Cele 11 cărți ilustrează sensul atribuit cuvântului “acasă”. Pe lângă fotografiile făcute în sat timp de o săptămână, am folosit și fotografii din arhiva mea personală, fotografii făcute din alte locuri. Astfel, “acasă” este un “acasă” imaginat de fiecare în parte, îmbinând mai multe realități.

Cărțile au rămas la autori."

"Am ajuns duminică la prânz. La miezul nopții i-am deschis poarta Laviniei. Luni am deschis amândoi poarta lui Roxi. Au urmat două săptămâni de lucru intens, un veritabil laborator de creație pe care l-am împărțit cu localnicii. Timpul a încetinit, oferindu-ne răgazul necesar pentru a ne apropia de trecutul și prezentul satului Hundorf. Pentru mine, a fost un adevărat periplu prin viețile și gândirea localnicilor, periplu care, mi-a revelat noi moduri de înțelegere a unor teme fundamentale: binele și răul, viața, dragostea, suferința, iertarea, moartea. Întâlnirile cu sătenii care mi-au inspirat proiectul au avut o funcție simbolică, aproape mistică, multe din propriile mele frământări și suferințe regăsindu-se în mărturiile lor. Cuvântul ,,Acasă” reprezintă întocmai această punte pe care noi, artiștii rezidenți, am reușit să o consolidăm, pentru a ne întâlni cu adevărul pe care acești oameni îl conțin."

"Inițial, conceptul central al proiectului nostru era -Corpul, microcosmos personal al fiecărei ființe, casă a minții și a sufletului. Pornind de la acest prim univers, ne-am dorit să îi urmărim călătoria în diferite spații pe care acesta le explorează si care se contureaza in jurul lui. Ne-am focusat atenția asupra relației corpului cu spațiul-locuință și cadrul natural, pornind de la micro universul cel mai apropiat nouă-pielea și extinzându-ne percepția spre celelalte spații care devin universuri tot mai ample. Odată cu începerea proiectului, am descoperit un grup foarte receptiv de adolescenți, pe care încercăm să îi integram în procesul nostru de lucru. Am început câteva sesiuni de filmări în care aceștia sunt, împreună cu noi, personaje ale scurt metrajului la care lucrăm. Împreună cu aceștia, am conturat un personaj colectiv, care animă diferite spații pe care timpul, fie și-a lăsat amprenta (biserica evanghelică, vechea șură), fie l-a transformat vizibil (drumul național dintre sate)."

‍

Pentru mine, experiența din cadrul Rezistenței Artistice "Acasă la Hundorf" este una mai mult decât memorabilă pentru că a fost vorba despre comunitatea din Viișoara. Un loc în care am pășit pentru prima oară. Un loc unde mă aștepta o casă superbă, cu multe piese de mobilier foarte bine conservate. Un loc în care discurile cu Nichita Stănescu la pick-up au stârnit multă meditație, atât de utilă. Aici, lumea (atât cât am putut eu să o descopăr la pas) e pașnică și gânditoare. E apăsată de gânduri, dar cu un crez puternic că Dumnezeu îi iubeste. În cele două săptămâni pe care le-am petrecut aici cu colegii, am întâlnit povești de viață triste sau redate cu frică, curcubeu în trei zile consecutive, grădini cu bujori sau crini, căpșuni dimineața, ploaie deasă la amiază, nori apocaliptici seara, sunetul clopotelor noaptea. Am descoperit cele două zone supranumite "Țigănime". Erau ieșiți în fața porților și a fost o abordare care a devenit organică. Când spun Hundorf, spun liniște, dorința de renaștere, troițe la tot pasul, cinci cimitire, produse locale, puține vaci, mulți câini, oameni charismatici, sociabili care se opresc din treburile lor și stau de vorbă în tihnă. Am impresia că nu se mai grăbesc către nicăieri. Hundorf - un colț de lume în care sașii au dispărut, iar românii sunt mai puțini. Romii, cealaltă comunitate pe care am analizat-o pe teren a fost una liniștită, cu dorință de a povesti, cu demnitate și cu respect. Nu au obiceiuri sau tradiții ca alții, nici costume specifice, ci o viață adunată cu de toate. Mai mult decât experiența profesională, am legat și prietenii, sper eu pentru totdeauna.

‍

"Proiectul propus în cadrul acestei rezidențe este unul poate dintre cele mai sensibile pe care le-am dezvoltat în ultimii ani. Îmi place să cred despre mine că pot vedea frumosul în tot ceea ce mă înconjoară și vreau să dau mai departe acest „văz” al meu. Am pornit acest demers ca prin analiza frontoanelor caselor din Hundorf să descopăr bogăția ornamentală a acestora alături de multitudinea degradărilor adunate în decursul ultimilor zeci de ani. Îmi doresc să trag un semnal de alarmă asupra acestor bijuterii arhitecturale și îmi doresc cu atât mai mult să sădesc în sufletele oamenilor din sat conștientizarea frumuseții și a patrimoniului pe care îl dețin, dar, mai ales a identității lor."

‍

Adesea, istoria ne este prezentată sub forma bornelor în timp, războaie, cataclisme, schimbări de regim politic,întorcând privirea de la o istorie ce a crescut în paralel, timidă și aproape tăcută, istoria de zi cu zi, viața cotidiană ce își urmează mereu cursul ajungând la noi sub forma unor obiecte la prima vedere banale: fotografii, obiecte din gospodărie, bijuterii de familie ș.a.m.d, dar care au capacitatea de a scoate la lumină, privite împreună, poveștile nespuse ale unor comunități.

Ceea ce propun Andrei, Carina și Ana este o arhivă, însă nu una care să stocheze obiectele în sine, rupându-le de locul lor și implicit de bogata istorie pe care o poartă, ci o arhivă care să colecteze învelișul de sens pe care aceste obiecte le au în gospodăria sau comunitatea din care fac parte. Folosindu-se de o hartă, informații adunate de la săteni și de mici machete sau colaje, cei trei recompun imaginea satului dintr-o perspectivă intimă.

‍

"Caut cuvinte demne de a cuprinde înțelesul pe care această rezidență l-a avut pentru mine și mi se pare că toate sunt prea modeste pentru a încununa un sentiment ce izvorăște în culori abstracte. Cred că ideal este să mă rezum la simplitate și onestitate, lucruri de care mi-am adus aminte în mod special în timpul șederii mele.

Nu exagerez când spun că încă din prima zi am avut sentimentul că pășesc într-o altă dimensiune, una a cărei condiție de admitere este să îți lași grijile la poartă și să deschizi sufletul și mintea. Inima mi s-a așezat la locul cuvenit, nodurile s-au descâlcit și mă simțeam de parcă am ajuns acasă după o lungă și obositoare călătorie. Am inspirat adânc aerul locului și m-a încercat un sentiment de deja-vu în sensul cel mai plăcut. Eram acasă.

Mi-am permis un timp de introspecție și meditație, dar și pur și simplu timp petrecut cu simplele plăceri ale vieții: de a cunoaște noi oameni, de a mă bucura de cer și pământ și de roadele acestora. Mi-a făcut o reală plăcere să observ spațiul care ne-a fost casă, lucru care reiese și din lucrările pe care le-am realizat. Detalii aparent nesemnificative sunt aduse în prim-plan, în căutarea unei atmosfere și frumuseți neconvenționale. Un spațiu banal este adus într-o nouă lumină și capătă mai multă expresivitate.

Experiența „Acasă la Hundorf” are acum un loc special în sufletul meu, datorită mai ales oamenilor ce o fac posibilă. Căci așa cum se spune înțelept din moși strămoși, „omul sfințește casa”. Speranța mea este că ne vom revedea cu bine!"

‍

"Din punct de vedere artistic, are tendința de a realiza serii de lucrări cu teme și abordări unitare. Se bucură de călătoria de a fi artist, de a experimenta și de a pune în practică idei adaptate la diverse tehnici (pictură în ulei, mixed media, acrilic pe pânză, artă murală, gravură). S-a dus în direcția autoportretului reflexiv cu seria IntroPerspectiv, autoportrete realizate în tehnică pointe seche; a cochetat și cu desenul digital inclus în secvențe frame-by-frame, a îmbinat gravură ca proiect pregătitor cu arta murală prin lucrarea “Harta Chiojdu” pictată în Casa cu Blazoane; a abordat și tema Florilor- Suflet, serie numită “Mimosapseudopudica”, realizată în tehnicile mezzotinta, acvaforte, acvatinta, cu intervenții de liner și acuarelă.

Se bucură și de transpunerea pe pânză a unor ceruri, apusuri, răsărituri pe care le-a documentat de-a lungul timpului, realizate în tehnică uleiului pe pânză și a tuturor lucrurilor ce gâdila privirea. În timpul rezidenței a experimentat și aprofundat o tehnică ce i se pare interesantă, anume klecksografia. Pentru această temă a organizat și un atelier cu copiii, pe baza materialelor didactice obținute în urma unor ateliere cu adulți sau în cadrul galeriei Saatchi. De asemenea, a realizat o serie de lucrări pe aceeași tema, în tehnică mixed media, acrilic și liță de metal."

‍

"Proiectul dezvoltat la Hundorf are la bază spontaneitatea și naivitatea cu care copiii procesează lumea din jurul lor. Îmbinând compulsivitatea lui covrig cu sinceritatea oamenilor mici, rezultatul ar trebui să fie o carte de colorat neconvențională, pe care fiecare dintre ei s-o personalizeze prin culorile preferate, adăugând elemente sau personaje noi. E un proces intuitiv de învățare."

‍

"Acasă la Hundorf- Proiectul este incă work in progress, dar procesul de lucru mi-am dorit să se bazeze pe o conectare cât mai organică/naturală cu locul și oamenii. Am evitat cat mai mult teoretizarea, documentarea tehnica, stiintifica si am incercat o incorporare subtila in viata satului. După isteria perioadei de început COVID19, asfaltul din București, trăitul între patru pereți, viața in Mega Image-uri, am simtit nevoia de a mă întoarce la o existență basic și la un mod de lucru compus din gesturi instinctive. Inclusiv, alegerea materialului de lucru (Pământ, sticlă și textile din sat) devine fundamental in intarirea conceptului de „back to basics” si „adaptare constanta”, subiectul vizat fiind omul (din Hundorf) si pastrarea legaturii autentice dintre OM si Natura."

‍